Paza starFullstarFullstarFullstarFullstarFull
Alti caini starFullstarFullstarFullstarFullstarFull
Vreme calda starFullstarFullstarFullstarFullstarFull
Aparare starFullstarFullstarFullstarFullstarFull
Vreme rece starFullstarFullstarFullstarFullstarFull
Intretinere starFullstarFullstarFullstarFullstarFull
Telefon: 0766 716 614 / 0728 533 111 / 0753 354 920
COSMOTE: 0766 716 614
Vodafone: 0728 533 111
Orange: 0753 354 920
Trimite mesaj

Totul despre Ciobanesc German

Cainele Ciobanesc German este respectat si admirat in toata lumea pentru versatilitatea, inteligenta si loialitatea sa. Este recunoscut ca rasa de o perioada relativ scurta in comparatie cu alte rase de caini. Cainii de turma din Germania erau de cateva tipuri,acestea fiind adaptate conditiilor lor de mediu . Lungimea si textura blanii, culoare si constructia lor variau, insa toate aceste rase aveau in comun robustetea, inteligenta, puterea si capacitatea de a indeplini sarcini specifice.

Odata cu aparitia progreselor in transporturi si comunicatii, in formarea asociatiilor de pastori, prima tendinta a fost alegerea selectiva a raselor de turma, mentinerea exemplarelor obtinute  si mai apoi o trecere selectiva, graduala catre un tip de caine care sa poata lucra bine in aproape toate conditiile. In 1881 a aparut primul club “Phylax” insa acesta a avut o existenta scurta de numai 3 ani.
In 1889 capitanul Max von Stephanitz a inceput standardizarea acestei rase. Totul a inceput la un concurs canin in orasul Karlshruhe din vestul Germaniei. Un caine de talie medie, galbui-gri, cu aspect de lup i-a atras atentia. Acest caine de tip primar era suplu si puternic, avea rezistenta, stabilitate si inteligenta. Era un caine de turma, nascut cu aceste abilitati si care nu avea nevoie de alt antrenament in aceasta directie pentru a deveni eficient in indeplinirea sarcinilor. Cainele, pe nume Hektor Linksrhein, a fost cumparat de Stephanitz care l-a renumit Horand von Grafrath si a devenit primul exemplar inregistrat de Ciobanesc German.
 
Von Stephanitz a infiintant Clubul Ciobanestilor Germani  devenind presedintele acestuia si in scurt timp a obtinut standardizarea formei si tipului acestei rase. Standardul a fost dezvoltat pe baza stabilitatii mentale si a utilitatii. Motto-ul folosit de capitanul Stephanitz era “Utilitate si Inteligenta”. Pentru el frumusetea era un aspect secundar iar un caine era lipsit de valoare daca nu poseda inteligenta, temperament si eficienta structurala ce il fac un bun companion pentru om. Un standard al rasei a fost dezvoltat, fiind foarte bine structurat si documentat, descriind exact functiile si corelarea fiecarui aspect al structurii, postura si trasaturile de caracter mostenite genetic.
Von Stephanitz a incrucisat in mod repetat pe Horand si mai apoi pe fratele sau Luchs pentru a consolida trasaturile si linia de sange. Cel mai bun dintre fiii lui Horand, pe nume Hektor von Schwaben a fost incrucisat cu sora sa vitrega si cu fiicele propriilor sai fii Beowulf, Heinz von Starkenberg si Pilot III.
Incrucisarile intensive au condus si la concentrarea unor trasaturi genetice de nedorit  ca urmare a mixarii rasei originale.  Mai apoi Von Stephanitz a introdus in incrucisari exemplare de origini neinrudite de sange pentru obtinerea lui Audifax von Grafrath si Adalo von Grafrath.
 
Pe masura ce industrializarea a luat amploare in Germania, in timp ce pastoritul era in declin, Stephanitz a realizat ca rasa ar putea intra intr-un declin. Prin cooperarea cu politia si alte asociatii de caini au fost dezvoltate teste specifice pentru urmarire, supunere si protectie. Acestea reprezinta prototipul actualelor intreceri de tip “Schutzhund”. Stephanitz a incurajat autoritatile germane sa utilizeze exemplare de Ciobanesc German in diferite domenii de activitate ale serviciilor guvernamentale. Acesta a fost folosit in timpul razboiului ca ajutor pentru Crucea Rosie, caine mesager, curier pentru aprovizionare, santinela, caine de paza si urmarire.
Primul exemplar de Ciobanesc German a fost expus in America in 1907. Mira von Offingen adusa de Otto Gross a fost expusa de H. Dalrymple din Port Allegheny, Pennsylvania la clasa Open la show-urile din Newcastle si Philadelphia. Primul Ciobanesc German castigator al unui campionat a fost in 1913. Tot in 1913 a fost fondat Clubul Ciobanescului German din America de catre Benjamin Throop si Anne Tracy, si avea 26 de membri fondatori.
 
Prima expozitie de specialitate a fost organizata de Clubul Ciobanescului German din America in 1915 la Greenwich, Connecticut. In 1917 cand America a intrat in Primul Razboi Mondial toate lucrurile despre rasa Ciobanesc German au devenit un subiect tabu. Asociatia Crescatorilor Americani a schimbat numele rasei in Ciobanesc iar Clubul Ciobanescului German din America a devenit Clubul Ciobanescului din America. In Anglia numele rasei a fost schimbat in Alsacian.
 
Odata cu terminarea Primului Razboi Mondial rasa a castigat aprecierea tuturor. Armata germana a utilizat intens aceasta rasa in calitate de caini de razboi. Se spune ca la intoarcerea soldatiilor americani unii si-au adus Ciobanesti  Germani, si ca acesti caini au atras imediat atentia publicului datorita inteligentei si aspectului lor. Filmele cu Rin-Tin-Tin si Strongheart (Inima Puternica/Neinfricata) a caror poveste era despre un copil si cainele sau au facut sa explodeze popularitatea acestei rase. “Fabricile” de pui au inflorit pentru a satisface cererea mare, inundand piata americana cu exemplare de slaba calitate ce au condus mai apoi la scaderea popularitatii Ciobanescului German.
 
Incrucisarile responsabile au fost continuate de persoane precum d-na Harrison Eustin de la Clubul “Fortunate Fields Kennels” din Elvetia. Abordarea ei a fost complet stiintifica bazata pe cercetari exhaustive despre incrucisarile efectuate. Cel mai util lucru, cunoscut in intreaga lume, a fost sa foloseasca cainii sai pe post de ghizi pentru persoanele fara vedere la Seeing Eye in Morristown, New Jersey.
In 1922 in Germania a fost introdus un sistem de supraveghere a incrucisarilor regulate – cu punctaj pentru fiecare caine, cu o descriere graduala si o recomandare pentru (sau impotriva) reproducerii. Acest sistem nu a avut priza la publicul  american datorita diferentelor culturale mari prezente in societatea americana. Totusi exemplarele bune produse au fost disponibile cu usurinta in America deoarece dolarii erau la mare cautare in Germania inflationista.
 
Von Stephanitz a devenit ingrijorat de evolutia rasei catre exemplare supradimensionate. Alte probleme semnalate au fost lipsa unui temperament stabil si defecte de dentitie. El si alti pazitori ai rasei au decis ca trebuiesc luate masuri drastice. In 1925 la expozitia Sieger exemplarul Klodo von Boxberg a fost selectat de catre von Stephanitz drept campion. Acest caine era complet diferit fata de tipul de caini care au fost prezentati inaintea lui. El era de statura scunda, cu un corp adanc si lung, cu salele scurte si cu un mers impunator. Klodo s-a dovedit a fi un mascul de reproducere puternic ce a vestit cu succes aparitia unui nou tip de Ciobanesc. In acelasi an Klodo a fost adus in America de A. Gilbert de la clubul “Maraldene Kennels” din Hamden, Connecticut. Klodo a avut un numar impresionant de fii si fiice fiind responsabil pentru virtutile si faulturile liniei moderne a rasei in America de Nord.
 
In 1936 John Gans l-a adus pe Sieger Pfeffer von Bern iar in 1938 Sideney Heckert l-a adus pe Odin vom Busecker Schloss. Prin incrucisarea lor intensiva si incrucisarile de linie, trasaturile acestor caini sunt prezente in majoritatea liniilor moderne. Pfeffer a fost campionul Germaniei in 1937 si a avut o cariera de exceptie la show-urile din America. Prin Pfeffer a fost stabilit in America un tip uniform insa cu faulturi precum: blana lunga, dentitie cu lipsuri, temperament de nedorit, corp sau crupa/sale prea lungi si orchidism (lipsa unuia sau ambelor testicule).
Ciobanescul German a fost foarte intens exploatat de-a lungul celui de-al Doilea Razboi Mondial fiind utilizat de Aliati si fortele Axei pentru detectia minelor, paza, mesagerie si alte servicii. In America au fost instruiti pentru aparare, mii de exemplare fiind furnizate armatei.
 
Directiile cainilor Ciobanesc German si American au fost divergente dupa terminarea celui de-al Doilea razboi Mondial. Americanii au continuat pe dimensiunile mari din liniile Pfeffer si Odin in timp ce exemplarele germane se aflau intr-o conditie proasta. Multi caini au fost ucisi sau afectati datorita lipsei de hrana. Cel mai bun exemplar existent a fost incrucisat, de obicei cu exemplare in afara rasei deoarece pe atunci nu se facea o selectie de calitate care sa pastreze linia rasei. La scurt timp crescatorii au inceput sa aiba exemplare individuale cu trasaturile dorite. Apoi au inceput incrucisarile intre aceste exemplare si in liniile rasei si pe la 1949 au inceput sa apara exemplare de calitate in cadrul concursurilor din Germania. Pedigree-ul acestor caini “noi” a fost in mare parte rezultatul imperecherilor fara influenta lui Pfeffer insa avand exemplare minunate dupa acesta. Au aparut masculi potenti precum Axel von der Deininghauserheide, Rolf vom Osnabruecker-land si Hein v. Richterback ce aveau prezervate trasaturile genetice dinainte de razboi.
 
Prin Pfeffer crescatorii americani au dezvoltat o linie minunata. Acest lucru a fost obtinut prin incrucisari si combinatii cu descendentii fratelui sau vitreg Odin vom Busecker-Schloss. Multe din canisele de prestigiu din zilele noastre precum Long-Worth fondata de Llyod Brackett, Liebestraum detinuta de Grant Mann si Hessian detinuta de Art si Helen Hess utilizeaza si acum liniile genetice ale celor doua exemplare.
In 1950 unii crescatorii americani au admis nevoia unei infuzii de sange extern, realizand acest lucru prin incrucisarea liniilor prezente cu liniile exemplarelor Klodo Boxberg si Odin Stolzenfels, rezultatele obtinute fiind pe gustul americanilor referitor la inaltime, lungimea crupei si unghiul din spate. Combinatiile Axel/Rolf/Hein au fost facute remarcate in Troll von Richterback. In 1957, la concursul Grand Victor, a avut un impact rasunator. A dominat la capitolele tractiune posterioara, puterea sfertului posterior, musculatura, structura scheletica si cap. A dominat de asemenea si la tinuta dreapta a picioarelor anterioare, la pozitia urechilor, culoarea albastra si pigmentul de decolorare. 
 
Importurile critice pentru rasa din America au fost Bernd v Kallengarten și Falk V Eningsfeld. Bernd a fost importat de către Ernie Loeb. Bernd a fost dominant pentru umăr, labele din fata, oase, picioare, substanță, suspensie, cap, crupa, pozitia cozii, lungimea corpului insa puntele sale slabe au fost  urechile lasate, crupa abrupta, ligamentele slabe, blana lunga și procentul ridicat de displazie de șold și coate. De notat este faptul că Bernd a introdus gena negru-solid în rasa americana.
 
Anii 1960 au fost caracterizati de aparitia unor familii puternice de caini pentru reproducere.  In Germania Asociatia Crescatorilor de Ciobanesti Germani  detinea  controlul in timp ce in America crescatorii erau tentati sa-si urmeze propriile preferinte. Troll a exercitat o mare influenta in America producand faimoasa generatie Arbywood “F” crescuta de Lucy Woodard si care era formata din exemplarele Fels, Field Marshall, Fortune si Fashion. Acest pedigree combina linia Odin/Stolzenfels/Klodo Boxberg/Pfeffer/Utz cu linia Axel/Rolf/Hein. Masculii Arbywood contrastau cu omologii lor pur americani, fiind masculii armasari cu tipul dorit.
Fortune a fost imperecheat cu Fran si Joan Joan Ford's Frohlich's Elsa a fost imperecheat cu Grunestal rezultand Lance of Fran-Jo, campionul Grand Victor al Americii si Canadei. Lance a reprezentat o noua era pentru Ciobanescul American datorita angularii, liniei spatelui si mersului. Popularitatea lui Lance in anii ’60 a schimbat tendinta publicului american de a importa caini, probabil datorita costului si a proastei calitati. Lance a fost din punct de vedere geografic convenabil pentru toate zonele SUA și a fost utilizat pe scară largă pentru reproducere.
 
Lance a produs multi descendenți  care la rândul lor au devenit piloni ai rasei din America, inclusiv  Lakeside’s Harrigan, Cobert’s Reno of Lakeside, Eko-Lan’s Morgan, Cobert’s Golly Gee of Lakeside și Mannix of Fran-Jo. Descendenții importanti  ai acestor caini i-au inclus pe Doppelt-Tay’s Hammer și Hawkeye care au fost proeminenti la sfarsitul anilor ’70.
De asemenea un exemplar important în timpul lui Lance a fost Yoncalla’s Mike, un nepot al cuplului Bernd vs Kallengarten care a consolidat linia de sânge Pfeffer / Odin.  Mike a fost un mascul puternic ce a transmis o structură echilibrată, culori bogate, oase puternice si picioare bune. Fiul cel mai cunoscut al lui Mike a fost Grand Victor Hollamor’s Judd ale cărui fiice au fost, de asemenea, utilizate pe scară largă pentru reproducere.
 
In Germania s-a dezvoltat o piata foarte dinamica pentru examplarele de Ciobanesc German care erau foarte cautate in tari precum Japonia, Italia, Tarile Scandinave, America de Sud, Franta si altele. Asociatia Ciobanestilor  din Germania s-a dezvoltat cu inovatii precum: “Stampila A” ce era un sistem de identificare cu ajutorul tatuajelor, concentrarea pe producerea exemplarelor cu pedigree si instituirea unor reguli stricte pentru calificativele de top acordate cainilor. Statutul expozitiilor de specialitate din America a evidentiat, contrar celor intamplate in Germania, tendinta crescatorilor spre a controla sportul si sistemul in directia reproducerii timpurii a cainilor, inainte ca acestia sa-si defineasca trasaturile genetice.
 
Masculii de imperechere aparuti in Germania erau Quanto Wienerau, Canto Wienerau, Mutz vd Pelztierfarm si  Marko v CellerLand. Quanto a fost un reproducator dominant ce a creat progenituri de marime medie cu pozitie coborata, tren anterior bine dezvoltat,  oase si cap puternice, blana cu pigment de decolorare, primele falange cu conformatie de tip est/vest, jarete de vaca si crupa scurta si plata. El a avut multi fii faimosi precum Dick Adeloga si Lasso di val Sole. Linia de sange a lui Quanto a devenit mai importanta prin exemplare precum Uran v Wildsteiger Land.
Canto Wienerau a trait doar patru ani insa a avut un impact important asupra rasei in Germania. Canto a fost recunoscut pentru stil, energie si dorinta de a se misca si etala, motive pentru care a fost foarte cautat de cumparatori internationali. Canto a avut progenituri bune atat din imperecherile cu linia Quanto cat si cu cele din liniile de lucru traditionale. Faimosul sau fiu Arminius a fost o forta dominanta pentru aceasta rasa.
 
Asociatia Germana  a Ciobanestilor a pus din ce in ce mai mult accentul pe gradele de dresaj. La jumatatea anilor 60, conditia minima era nivelul I la testul Schutzhund si testul de rezistenta AD (ger.- Ausdauerprüfung). Testele de temperament si de curaj au devenit din ce in ce mai severe si Asociatia Germana a Ciobanestilor a fortat crescatorii sa se concentreze pe probleme ca lipsa dintilor, condita slaba a spatelui, etc. Deoarece Asociatia Germana a Ciobanestilor arbitra competitiile din expozitiile de specialitate Sieger, numai exemplarele care indeplineau toate standardele primeau calificativele de onoare.  Nivelul 3 la competitiile Schutzhund a devenit obligatoriu pentru a primi premiul cel mare.
 
La mijlocul anilor 1980 se incheie acest scurt istoric. Desi a inceput cu o baza comuna, rasa a luat directii diferite si paralele in Germania si America. Americanii au pus accentul pe linia lui Lance, iar Germanii s-au axat pe linia lui Canto si Qunto si au dezvoltat exemplare care respectau standardele  dar se diferentiau ca aspect, miscari, stil si structura. Ambele sisteme au cimentat atat caracteristicile pozitive cat si cele negative ale rasei. Americanii au posibilitatea sa aplice propriile viziuni si sa isi aleaga singuri parcursul descendentilor si liniile genetice ale acestora fie ca o fac in interiorul tarii sau in afara sa. Germanii, controlati de Asociatia Germana a Ciobanestilor continua sa dezvolte rasa in interiorul tarii lor. Viitorul va fi interesant pentru aceasta rasa in ambele tari.
 
COSMOTE | 0766 716 614
VODAFONE | 0728 533 111
ORANGE | 0753 354 920
Totul despre Ciobanesc german


Cainele Ciobanesc German este respectat si admirat in toata lumea pentru versatilitatea, inteligenta si loialitatea sa. Este recunoscut ca rasa de o perioada relativ scurta in comparatie cu alte rase de caini. Cainii de turma din Germania erau de cateva tipuri,acestea fiind adaptate conditiilor lor de mediu . Lungimea si textura blanii, culoare si constructia lor variau, insa toate aceste rase aveau in comun robustetea, inteligenta, puterea si capacitatea de a indeplini sarcini specifice.

Odata cu aparitia progreselor in transporturi si comunicatii, in formarea asociatiilor de pastori, prima tendinta a fost alegerea selectiva a raselor de turma, mentinerea exemplarelor obtinute  si mai apoi o trecere selectiva, graduala catre un tip de caine care sa poata lucra bine in aproape toate conditiile. In 1881 a aparut primul club “Phylax” insa acesta a avut o existenta scurta de numai 3 ani.
In 1889 capitanul Max von Stephanitz a inceput standardizarea acestei rase. Totul a inceput la un concurs canin in orasul Karlshruhe din vestul Germaniei. Un caine de talie medie, galbui-gri, cu aspect de lup i-a atras atentia. Acest caine de tip primar era suplu si puternic, avea rezistenta, stabilitate si inteligenta. Era un caine de turma, nascut cu aceste abilitati si care nu avea nevoie de alt antrenament in aceasta directie pentru a deveni eficient in indeplinirea sarcinilor. Cainele, pe nume Hektor Linksrhein, a fost cumparat de Stephanitz care l-a renumit Horand von Grafrath si a devenit primul exemplar inregistrat de Ciobanesc German.
 
Von Stephanitz a infiintant Clubul Ciobanestilor Germani  devenind presedintele acestuia si in scurt timp a obtinut standardizarea formei si tipului acestei rase. Standardul a fost dezvoltat pe baza stabilitatii mentale si a utilitatii. Motto-ul folosit de capitanul Stephanitz era “Utilitate si Inteligenta”. Pentru el frumusetea era un aspect secundar iar un caine era lipsit de valoare daca nu poseda inteligenta, temperament si eficienta structurala ce il fac un bun companion pentru om. Un standard al rasei a fost dezvoltat, fiind foarte bine structurat si documentat, descriind exact functiile si corelarea fiecarui aspect al structurii, postura si trasaturile de caracter mostenite genetic.
Von Stephanitz a incrucisat in mod repetat pe Horand si mai apoi pe fratele sau Luchs pentru a consolida trasaturile si linia de sange. Cel mai bun dintre fiii lui Horand, pe nume Hektor von Schwaben a fost incrucisat cu sora sa vitrega si cu fiicele propriilor sai fii Beowulf, Heinz von Starkenberg si Pilot III.
Incrucisarile intensive au condus si la concentrarea unor trasaturi genetice de nedorit  ca urmare a mixarii rasei originale.  Mai apoi Von Stephanitz a introdus in incrucisari exemplare de origini neinrudite de sange pentru obtinerea lui Audifax von Grafrath si Adalo von Grafrath.
 
Pe masura ce industrializarea a luat amploare in Germania, in timp ce pastoritul era in declin, Stephanitz a realizat ca rasa ar putea intra intr-un declin. Prin cooperarea cu politia si alte asociatii de caini au fost dezvoltate teste specifice pentru urmarire, supunere si protectie. Acestea reprezinta prototipul actualelor intreceri de tip “Schutzhund”. Stephanitz a incurajat autoritatile germane sa utilizeze exemplare de Ciobanesc German in diferite domenii de activitate ale serviciilor guvernamentale. Acesta a fost folosit in timpul razboiului ca ajutor pentru Crucea Rosie, caine mesager, curier pentru aprovizionare, santinela, caine de paza si urmarire.
Primul exemplar de Ciobanesc German a fost expus in America in 1907. Mira von Offingen adusa de Otto Gross a fost expusa de H. Dalrymple din Port Allegheny, Pennsylvania la clasa Open la show-urile din Newcastle si Philadelphia. Primul Ciobanesc German castigator al unui campionat a fost in 1913. Tot in 1913 a fost fondat Clubul Ciobanescului German din America de catre Benjamin Throop si Anne Tracy, si avea 26 de membri fondatori.
 
Prima expozitie de specialitate a fost organizata de Clubul Ciobanescului German din America in 1915 la Greenwich, Connecticut. In 1917 cand America a intrat in Primul Razboi Mondial toate lucrurile despre rasa Ciobanesc German au devenit un subiect tabu. Asociatia Crescatorilor Americani a schimbat numele rasei in Ciobanesc iar Clubul Ciobanescului German din America a devenit Clubul Ciobanescului din America. In Anglia numele rasei a fost schimbat in Alsacian.
 
Odata cu terminarea Primului Razboi Mondial rasa a castigat aprecierea tuturor. Armata germana a utilizat intens aceasta rasa in calitate de caini de razboi. Se spune ca la intoarcerea soldatiilor americani unii si-au adus Ciobanesti  Germani, si ca acesti caini au atras imediat atentia publicului datorita inteligentei si aspectului lor. Filmele cu Rin-Tin-Tin si Strongheart (Inima Puternica/Neinfricata) a caror poveste era despre un copil si cainele sau au facut sa explodeze popularitatea acestei rase. “Fabricile” de pui au inflorit pentru a satisface cererea mare, inundand piata americana cu exemplare de slaba calitate ce au condus mai apoi la scaderea popularitatii Ciobanescului German.
 
Incrucisarile responsabile au fost continuate de persoane precum d-na Harrison Eustin de la Clubul “Fortunate Fields Kennels” din Elvetia. Abordarea ei a fost complet stiintifica bazata pe cercetari exhaustive despre incrucisarile efectuate. Cel mai util lucru, cunoscut in intreaga lume, a fost sa foloseasca cainii sai pe post de ghizi pentru persoanele fara vedere la Seeing Eye in Morristown, New Jersey.
In 1922 in Germania a fost introdus un sistem de supraveghere a incrucisarilor regulate – cu punctaj pentru fiecare caine, cu o descriere graduala si o recomandare pentru (sau impotriva) reproducerii. Acest sistem nu a avut priza la publicul  american datorita diferentelor culturale mari prezente in societatea americana. Totusi exemplarele bune produse au fost disponibile cu usurinta in America deoarece dolarii erau la mare cautare in Germania inflationista.
 
Von Stephanitz a devenit ingrijorat de evolutia rasei catre exemplare supradimensionate. Alte probleme semnalate au fost lipsa unui temperament stabil si defecte de dentitie. El si alti pazitori ai rasei au decis ca trebuiesc luate masuri drastice. In 1925 la expozitia Sieger exemplarul Klodo von Boxberg a fost selectat de catre von Stephanitz drept campion. Acest caine era complet diferit fata de tipul de caini care au fost prezentati inaintea lui. El era de statura scunda, cu un corp adanc si lung, cu salele scurte si cu un mers impunator. Klodo s-a dovedit a fi un mascul de reproducere puternic ce a vestit cu succes aparitia unui nou tip de Ciobanesc. In acelasi an Klodo a fost adus in America de A. Gilbert de la clubul “Maraldene Kennels” din Hamden, Connecticut. Klodo a avut un numar impresionant de fii si fiice fiind responsabil pentru virtutile si faulturile liniei moderne a rasei in America de Nord.
 
In 1936 John Gans l-a adus pe Sieger Pfeffer von Bern iar in 1938 Sideney Heckert l-a adus pe Odin vom Busecker Schloss. Prin incrucisarea lor intensiva si incrucisarile de linie, trasaturile acestor caini sunt prezente in majoritatea liniilor moderne. Pfeffer a fost campionul Germaniei in 1937 si a avut o cariera de exceptie la show-urile din America. Prin Pfeffer a fost stabilit in America un tip uniform insa cu faulturi precum: blana lunga, dentitie cu lipsuri, temperament de nedorit, corp sau crupa/sale prea lungi si orchidism (lipsa unuia sau ambelor testicule).
Ciobanescul German a fost foarte intens exploatat de-a lungul celui de-al Doilea Razboi Mondial fiind utilizat de Aliati si fortele Axei pentru detectia minelor, paza, mesagerie si alte servicii. In America au fost instruiti pentru aparare, mii de exemplare fiind furnizate armatei.
 
Directiile cainilor Ciobanesc German si American au fost divergente dupa terminarea celui de-al Doilea razboi Mondial. Americanii au continuat pe dimensiunile mari din liniile Pfeffer si Odin in timp ce exemplarele germane se aflau intr-o conditie proasta. Multi caini au fost ucisi sau afectati datorita lipsei de hrana. Cel mai bun exemplar existent a fost incrucisat, de obicei cu exemplare in afara rasei deoarece pe atunci nu se facea o selectie de calitate care sa pastreze linia rasei. La scurt timp crescatorii au inceput sa aiba exemplare individuale cu trasaturile dorite. Apoi au inceput incrucisarile intre aceste exemplare si in liniile rasei si pe la 1949 au inceput sa apara exemplare de calitate in cadrul concursurilor din Germania. Pedigree-ul acestor caini “noi” a fost in mare parte rezultatul imperecherilor fara influenta lui Pfeffer insa avand exemplare minunate dupa acesta. Au aparut masculi potenti precum Axel von der Deininghauserheide, Rolf vom Osnabruecker-land si Hein v. Richterback ce aveau prezervate trasaturile genetice dinainte de razboi.
 
Prin Pfeffer crescatorii americani au dezvoltat o linie minunata. Acest lucru a fost obtinut prin incrucisari si combinatii cu descendentii fratelui sau vitreg Odin vom Busecker-Schloss. Multe din canisele de prestigiu din zilele noastre precum Long-Worth fondata de Llyod Brackett, Liebestraum detinuta de Grant Mann si Hessian detinuta de Art si Helen Hess utilizeaza si acum liniile genetice ale celor doua exemplare.
In 1950 unii crescatorii americani au admis nevoia unei infuzii de sange extern, realizand acest lucru prin incrucisarea liniilor prezente cu liniile exemplarelor Klodo Boxberg si Odin Stolzenfels, rezultatele obtinute fiind pe gustul americanilor referitor la inaltime, lungimea crupei si unghiul din spate. Combinatiile Axel/Rolf/Hein au fost facute remarcate in Troll von Richterback. In 1957, la concursul Grand Victor, a avut un impact rasunator. A dominat la capitolele tractiune posterioara, puterea sfertului posterior, musculatura, structura scheletica si cap. A dominat de asemenea si la tinuta dreapta a picioarelor anterioare, la pozitia urechilor, culoarea albastra si pigmentul de decolorare. 
 
Importurile critice pentru rasa din America au fost Bernd v Kallengarten și Falk V Eningsfeld. Bernd a fost importat de către Ernie Loeb. Bernd a fost dominant pentru umăr, labele din fata, oase, picioare, substanță, suspensie, cap, crupa, pozitia cozii, lungimea corpului insa puntele sale slabe au fost  urechile lasate, crupa abrupta, ligamentele slabe, blana lunga și procentul ridicat de displazie de șold și coate. De notat este faptul că Bernd a introdus gena negru-solid în rasa americana.
 
Anii 1960 au fost caracterizati de aparitia unor familii puternice de caini pentru reproducere.  In Germania Asociatia Crescatorilor de Ciobanesti Germani  detinea  controlul in timp ce in America crescatorii erau tentati sa-si urmeze propriile preferinte. Troll a exercitat o mare influenta in America producand faimoasa generatie Arbywood “F” crescuta de Lucy Woodard si care era formata din exemplarele Fels, Field Marshall, Fortune si Fashion. Acest pedigree combina linia Odin/Stolzenfels/Klodo Boxberg/Pfeffer/Utz cu linia Axel/Rolf/Hein. Masculii Arbywood contrastau cu omologii lor pur americani, fiind masculii armasari cu tipul dorit.
Fortune a fost imperecheat cu Fran si Joan Joan Ford's Frohlich's Elsa a fost imperecheat cu Grunestal rezultand Lance of Fran-Jo, campionul Grand Victor al Americii si Canadei. Lance a reprezentat o noua era pentru Ciobanescul American datorita angularii, liniei spatelui si mersului. Popularitatea lui Lance in anii ’60 a schimbat tendinta publicului american de a importa caini, probabil datorita costului si a proastei calitati. Lance a fost din punct de vedere geografic convenabil pentru toate zonele SUA și a fost utilizat pe scară largă pentru reproducere.
 
Lance a produs multi descendenți  care la rândul lor au devenit piloni ai rasei din America, inclusiv  Lakeside’s Harrigan, Cobert’s Reno of Lakeside, Eko-Lan’s Morgan, Cobert’s Golly Gee of Lakeside și Mannix of Fran-Jo. Descendenții importanti  ai acestor caini i-au inclus pe Doppelt-Tay’s Hammer și Hawkeye care au fost proeminenti la sfarsitul anilor ’70.
De asemenea un exemplar important în timpul lui Lance a fost Yoncalla’s Mike, un nepot al cuplului Bernd vs Kallengarten care a consolidat linia de sânge Pfeffer / Odin.  Mike a fost un mascul puternic ce a transmis o structură echilibrată, culori bogate, oase puternice si picioare bune. Fiul cel mai cunoscut al lui Mike a fost Grand Victor Hollamor’s Judd ale cărui fiice au fost, de asemenea, utilizate pe scară largă pentru reproducere.
 
In Germania s-a dezvoltat o piata foarte dinamica pentru examplarele de Ciobanesc German care erau foarte cautate in tari precum Japonia, Italia, Tarile Scandinave, America de Sud, Franta si altele. Asociatia Ciobanestilor  din Germania s-a dezvoltat cu inovatii precum: “Stampila A” ce era un sistem de identificare cu ajutorul tatuajelor, concentrarea pe producerea exemplarelor cu pedigree si instituirea unor reguli stricte pentru calificativele de top acordate cainilor. Statutul expozitiilor de specialitate din America a evidentiat, contrar celor intamplate in Germania, tendinta crescatorilor spre a controla sportul si sistemul in directia reproducerii timpurii a cainilor, inainte ca acestia sa-si defineasca trasaturile genetice.
 
Masculii de imperechere aparuti in Germania erau Quanto Wienerau, Canto Wienerau, Mutz vd Pelztierfarm si  Marko v CellerLand. Quanto a fost un reproducator dominant ce a creat progenituri de marime medie cu pozitie coborata, tren anterior bine dezvoltat,  oase si cap puternice, blana cu pigment de decolorare, primele falange cu conformatie de tip est/vest, jarete de vaca si crupa scurta si plata. El a avut multi fii faimosi precum Dick Adeloga si Lasso di val Sole. Linia de sange a lui Quanto a devenit mai importanta prin exemplare precum Uran v Wildsteiger Land.
Canto Wienerau a trait doar patru ani insa a avut un impact important asupra rasei in Germania. Canto a fost recunoscut pentru stil, energie si dorinta de a se misca si etala, motive pentru care a fost foarte cautat de cumparatori internationali. Canto a avut progenituri bune atat din imperecherile cu linia Quanto cat si cu cele din liniile de lucru traditionale. Faimosul sau fiu Arminius a fost o forta dominanta pentru aceasta rasa.
 
Asociatia Germana  a Ciobanestilor a pus din ce in ce mai mult accentul pe gradele de dresaj. La jumatatea anilor 60, conditia minima era nivelul I la testul Schutzhund si testul de rezistenta AD (ger.- Ausdauerprüfung). Testele de temperament si de curaj au devenit din ce in ce mai severe si Asociatia Germana a Ciobanestilor a fortat crescatorii sa se concentreze pe probleme ca lipsa dintilor, condita slaba a spatelui, etc. Deoarece Asociatia Germana a Ciobanestilor arbitra competitiile din expozitiile de specialitate Sieger, numai exemplarele care indeplineau toate standardele primeau calificativele de onoare.  Nivelul 3 la competitiile Schutzhund a devenit obligatoriu pentru a primi premiul cel mare.
 
La mijlocul anilor 1980 se incheie acest scurt istoric. Desi a inceput cu o baza comuna, rasa a luat directii diferite si paralele in Germania si America. Americanii au pus accentul pe linia lui Lance, iar Germanii s-au axat pe linia lui Canto si Qunto si au dezvoltat exemplare care respectau standardele  dar se diferentiau ca aspect, miscari, stil si structura. Ambele sisteme au cimentat atat caracteristicile pozitive cat si cele negative ale rasei. Americanii au posibilitatea sa aplice propriile viziuni si sa isi aleaga singuri parcursul descendentilor si liniile genetice ale acestora fie ca o fac in interiorul tarii sau in afara sa. Germanii, controlati de Asociatia Germana a Ciobanestilor continua sa dezvolte rasa in interiorul tarii lor. Viitorul va fi interesant pentru aceasta rasa in ambele tari.
 
Contact
COSMOTE | 0766 716 614
VODAFONE | 0728 533 111
ORANGE | 0753 354 920